Ziua nationala a Internetului

din .RO, cu mândrie

Organizatori Lectura 2.0

Mădălina Căuneac Facebook  Google+  Blog  Twitter

Anul nașterii: 1991, 3 aprilie
Culoare preferată: orice culoare pământie
Culoarea ochilor: între căprui și verde
Pasiuni: arta și psihologia
Muzica preferată: jazz- electronic, rock, clasică, folk, gospel d&b și altele pe care nu mi le mai amintesc momentan
Ce fac acum: studentă la CRP, anul 3, în Cluj. Mai activez pe vreo două site-uri literare, implicată în tot felul de chestii    culturale și cu o licență pe cap. Citesc pe apucate, veșnic în câte un proiect. Zilnic îmi fac timp ca pentru minim două  ore să râd cu poftă, am auzit că prelungește viața.
Ce urăsc: să pierd vremea și cu asta am tăcut!

Nicoleta Cristina Vlad Facebook Google+ Twitter Linkedin

Sunt pasionată de comunicare și relații publice, în forma sa organizată, dar mai ales că, atunci când mă pui într-o încăpere cu oameni care nu scot toată ziua decât două vorbe, nu mă simt deloc în largul meu. Îmi place sentimentul pe care îl obțin atunci când mă implic în organizarea unui eveniment și lucrurile ies bine, așa că mă agit cât pot de tare ca lucrurile să iasă cum mi-am propus. Dat fiind că am prins un pic din microbul culiselor din bătăliile electorale, nu de puține ori amintirea agitației campaniilor electorale îmi trezește dorința de a retrăi astfel de sentimente. Visez să fiu mereu încojurată de oameni cu mintea deschisă, care se implică și care se dedică scopului lor. Sportul este cel care mă ajută să-mi recapăt energia, să îmi păstrez optimismul și dorința de reușită.

Dana Alexandru    Facebook Twitter   Pinterest  Google+

Cu fiecare ocazie, îmi place să pictez ( implicit îmi plac și expozițiile). Pictura în ulei mă pasionează în principal, dar orice fel de îndeletnicire din zona asta îmi atrage atenția. Cu legătură cu pictura sau nu, îmi place și editarea grafică. Apoi, lectura de orice fel (dar în special cărți și alte materiale tipărite mai degrabă decât cărți electronice), fotografia, jocurile pe calculator, cinematografia americană clasică. Am un interes deosebit și pentru valențele culturale ale unor fenomene actuale, cum ar fi explozia serialelor de televiziune occidentale, în special americane, sau cultura vestimentară (am făcut lucrarea de licență pe tema costumului ca reprezentare a sinelui). Nu în ultimul rând, mă pasionează tot ceea ce ține de istoria și evoluția mentalităților, de civilizații, de  istoria omului, dar și de prezentul cultural, social și politic, fie că este vorba de români, europeni sau omenire în general.

Sorina Mihaela Severin    Facebook Twitter

Deși inițial pornisem pe alt drum în viață, cel de sociolog, în timpul unui curs opțional la facultate mi-am dat seama că domeniul comunicării și în special cel al Relațiilor Publice  mă atrage mult mai mult. Și pentru că nu îmi place să las lucrurile pe jumatate făcute, am decis să îmbin ambele cariere, considerând că de la fiecare pot învăța câte ceva care să mă ajute în profesia de PR-ist. Ce mai pot să spun despre mine? Am 25 de ani, sunt o fire sociabilă, ador marea, lectura și pot spune că cea mai mare calitate a mea este încăpățânarea de a privi mereu lucrurile într-o lumină pozitivă.

Irina Stoica  Facebook Google+ Blog

Am 21 de ani și sunt proaspăt absolventă a facultății de Limbi și Literaturi Străine, precum și a celei de  Comunicare și Relații Publice, ambele la Universitatea din București, momentan masterandă în Lingvistică Engleză . Ca filolog și comunicator de (viitoare) profesie, am vrut să găsesc ceva care să combine cele două arii de interes: acel ceva se numește simplu „industria de carte”. Prin urmare, ca să răspund la eterna întrebare „Ce te vezi făcând peste 5 ani?”, peste 5 ani, sau chiar mai devreme, o sa fiu prinsă cu promovare de cărți și organizare de evenimente literare. În timpul liber ador să citesc bloguri și să scriu despre lume și viață pe blogul personal, să mă uit la seriale și să aflu lucruri noi despre campaniile culturale din străinătate.

Angela Lepădatu Facebook Google+ Twitter Linkedin

Am terminat Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor din Iaşi şi un Master în Marketing în Cluj iar momentan lucrez pentru o companie de IT ca şi Marketing Assistant. O carieră în PR şi marketing este ceea ce mi-aş dori în viitor şi când zic carieră nu mă refer doar la un job, ci la specializare. Vreau să fiu recunoscută ca specialistă în domeniu şi indispensabilă pentru o companie.

Dacă este vreun aspect care mă defineşte în totalitate, acela este despicatul firelor în 4. Niciodată nu sunt prea obosită să mai contrazic pe cineva, să-mi mai pun o întrebare (la care, fireşte tot eu să răspund). Ador dezbaterile şi-mi plac oamenii care întreţin conversaţiile, indiferent de cât de tare s-au încins (conversaţiile). O moldoveancă ce-şi respectă sângele…

Nadia Alexa Facebook Google+ Twitter Linkedin Pinterest

Sunt o absolventă a masterului Marketing Strategic& Consultanță, UK și mă declar o persoană foarte energică, fiind implicată în diverse proiecte atât academice, cât și personale (Simulări de Strategii de Afaceri, Realizarea de strategii pentru start-upuri, Moo Free Chocolates cât și leaderi în electronice, Currys & Pc World, Speed datings, evenimente sociale). Sunt atrasă foarte mult de mediul multicultural și implicit internațional, iar fiecare mod de a spune „Bună” pe care îl învăț îmi umple inima de bucurie. Îmi face placere să cunosc oameni noi și să colaborez cu oameni cât mai diverși, pentru că eu cred cu tărie în conceptul ‘learning by doing’.

Roxana Iftimie Facebook Twitter

Sunt Roxana, am aproape 24 de ani și sunt din Bacău. Sunt în București de vreo 5 ani,  și îmi aduc aminte, și azi, ce mare mi se părea  orașul. Sunt un mare fan al Internetului, este foarte ușor să te informezi de una de alta de pe internet, fără să bați drumuri. Însă, cred că orice modalitate de informare are farmecul său. Pe de altă parte, sunt convinsă că internetul este una din marile descoperiri ale lumii și va avea un mare impact asupra omenirii din multe puncte de vedere. Rămâne doar să observăm, analizăm și să medităm.

Alexandra Gogălniceanu Facebook Twitter Linkedin Pinterest

„De-ar trebui să renunţ la diletantism, m-aş specializa în urlet”, spunea Cioran.
Mă regăsesc în citatul acesta. Sunt amatoare pasionată de artă, fără a avea pregătire sau talent în sensul practicării vreunei activități de acest gen. Uneori am două mâini stângi și picioare împiedicate, iar vocea mult prea subțire, de copil, nu mă ajută aproape niciodată. În schimb, am „un ochi pentru frumos”, cum ar zice englezii (an eye for beauty) și dorința de a promova acest frumos.
Urmez cursurile programelor de masterat Marketing Strategic (ASE București) și Jurnalism și comunicare politică (FJSC), încercând să le îmbin în ideea că, la un moment dat, voi putea urma o carieră în marketingul politic.
Entuziasmul vizavi de artă ca mod de exprimare, guerrilla marketing, mobile marketing, modă sau politică îl exprim în cadrul social media (Facebook, Pinterest, Twitter).

Posed abilități de comunicare, dobândite și dovedite în 4 ani de învățare formală, nonformală și informală.

Îmi place să descopăr lumea prin prisma artei și îmi doresc ca această sete de cunoaștere să nu fie „potolită” de tot, pentru că ea mă face să cresc.

Raluca Cojocaru  Facebook Google+ Twitter Linkedin

De profesie sunt jurnalistă. De fire, sunt foarte ambițioasă și implicată în tot ceea ce presupune acțiune, oameni, cultură, idei. Sunt pasionată de echipe, îmi place să dau culoare cuvintelor (cele mai multe albastre) și îmi doresc să câștig ceva din fiecare experiență.  Cel mai mult mă regăsesc când mi se dă un microfon în mână și liber la vorbă. Însă, sunt cea mai fericită când lucrez cu oameni veseli, de încredere și plini de imaginație.

Alexandru Popa Facebook Linkedin 

Provocarea mea în acest Intership este să învăț moduri noi de abordare și tehnici care să mă ajute să-mi promovez mai bine materialul de self-help la care lucrez acum (un program audio de self-help) și să fiu în stare să îl fructific ‘pe piață’ la adevăratul potențial. O să iasă bine!  *pumnii strânși*

Vreau să ‘mărturisesc’ că de curând am luat contact cu PR-ul, ca știință, și sunt deschis la noi idei și puncte de vedere. Între timp nu am stat degeaba, am studiat ca pasiune psihologia, comunicarea, nlp-ul, terapiile alternative, relațiile interumane etc. Sunt curios (în sensul bun) cum voi îmbina ce ne transmite Sorin cu ceea ce am descoperit anterior.

Anunțuri

Un comentariu la “Organizatori Lectura 2.0

  1. Pingback: CulTease. . .Lectura 2.0 « CulTease

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: